Consultant de vânzări (România)

Vino și alătură-te comunității pasionaților de șuruburi și devino unul dintre consultanții noștri de vânzări din România!

Citește mai departe și află totul despre poziția care îți va schimba viața!

CUM ARATĂ PRIETENUL IDEAL AL ȘURUBURILOR?

Profesional

Considerăm important să ai o înclinație tehnică. Nu spunem că trebuie să cunoști diagrama Fe-C, dar, având în vedere că ne ocupăm cu vânzarea en-gros a șuruburilor, a produselor pentru fixare și șlefuire, precum și a structurilor de susținere pentru panouri fotovoltaice, ar fi un avantaj să ai o anumită afinitate pentru aceste domenii. Totuși, cel mai important pentru noi este experiența ta în vânzări. Iar dacă această experiență a fost dobândită în domeniul construcțiilor, atunci ești și mai valoros pentru noi!

Personal

Este foarte important să ai o atitudine deschisă, să comunici bine și să nu te sperie interacțiunea cu oameni noi! Fii perseverent, doar atât cât să îi faci pe clienți să își dorească să te întâlnească acum și pe viitor!

În activitatea ta zilnică vei comunica în limba română, iar cu ceilalți membri ai echipei vei putea vorbi în maghiară, așa că este esențial să cunoști ambele limbi la nivel de vorbitor nativ. În plus, dacă vorbești și alte limbi străine, este un avantaj, dar nu este o cerință obligatorie.

Faci parte din generația X sau poate din generația Z? Nu contează! Suntem un colectiv divers și nu există bariere între generații. Credem că vârsta nu este importantă, ci mai degrabă flexibilitatea, deschiderea și curiozitatea față de lucruri noi.

Cum va decurge o zi normal de lucru ?

Dimineața vei urca la volan – ora de plecare o stabilești tu. Nu vrem să ascundem nimic: te așteaptă multe deplasări zilnic, dar îți punem la dispoziție o mașină modernă, confortabilă și, cel mai important, sigură, având în vedere că vei petrece mult timp la volan.

Ne așteptăm să vizitezi zilnic cel puțin 10-12 parteneri – fie distribuitori existenți, fie noi parteneri potențiali sau firme de execuție, clienți finali. Misiunea ta va fi să îi încurajezi să cumpere, informându-i constant despre promoțiile noastre, noutăți și la nevoie, oferindu-le consultanță tehnică. În cazul unor proiecte speciale, vei întocmi oferte personalizate.

În munca ta, vei avea la dispoziție toate instrumentele de lucru necesare. Un telefon mobil, un laptop și o tabletă te vor ajuta să îți desfășori activitatea de vânzări cât mai eficient. Vei beneficia de un software performant de management al afacerii, care îți va permite să obții rapid informații utile despre clienții tăi.

Și dacă toate acestea nu sunt suficiente, vei avea mereu sprijinul echipei noastre de relațiicu clienții, gata să te ajute oricând ai nevoie. Comenzile sunt înregistrate automat prin magazinul nostru online, astfel că nu trebuie să îți faci griji pentru acest aspect – cel mai bine este să îți obișnuiești clienții să-și comande singuri!

Punem accent pe eficiență și vrem să te scutim de sarcini administrative inutile, astfel că în timpul vizitelor va fi suficient să înregistrezi scurte notițe online, ceea ce îți va lua doar câteva minute.

Așa cum nu îți impunem ora de început a zilei, nici finalul programului nu este strict reglementat – tu decizi! Ca să îți poți desfășura activitatea la standardele ridicate reprezentate de Visimpex-Hungary Kft., îți vom asigura un training temeinic, nu doar la început, ci și pe întreaga colaborare cu noi.

În primele 1-2 săptămâni după angajare, vei participa la un proces de instruire în centrul nostru din vestul Ungariei, în orașul Győr, unde colegii noștri cu experiență îți vor fi alături. Pe durata trainingului, îți vom asigura cazare într-un hotel de calitate, pentru ca după orele de muncă să te poți relaxa în liniște.

Ulterior, o dată pe lună, te vom aștepta la întâlnirea noastră obișnuită de vânzări, unde ne vom revedea personal.

Cum răsplătim performanța ta excepțională?

Așteptările noastre sunt ridicate, dar, în aceeași măsură, și pachetul de beneficii pe care ți-l oferim este unul deosebit.

Salariu atractiv

Îți oferim un salariu competitiv, fără limită superioară. În sistemul nostru de comision bazat pe performanță, singura limită este cerul!

Suport tehnic

Îți oferim un salariu competitiv, fără limită superioară. În sistemul nostru de comision bazat pe performanță, singura limită este cerul!

Mașină de serviciu

Îți oferim un autoturism de serviciu din categoria medie, iar tu vei putea contribui la alegerea acesteia în funcție de preferințele tale personale. Mai mult, poți folosi mașina și pentru interes personal, fără limită de kilometri, iar noi vom acoperi costul combustibilului pentru primele 500 de km!

Sistem ERP modern

Îți vom instala un software de management al afacerii ușor de utilizat, care a fost personalizat în mare parte pentru nevoile noastre de către dezvoltatori. Astfel, vei fi întotdeauna văzut ca cel mai pregătit consultant de vânzări din zonă în ochii partenerilor tăi.

Dezvoltare profesională 

Atât în perioada de instruire inițială, cât și ulterior, îți oferim cursuri de formare profesională pentru a te asigura că vei fi mereu la curent cu cele mai recente noutăți din domeniu. Locul de desfășurare a cursurilor va fi, de obicei, centrul nostru din Győr, modern și echipat pentru a satisface cele mai înalte standarde.

Suport de marketing

Pentru ca clienții tăi să te aștepte cu drag și să aprecieze vizitele tale, vei avea mereu câte o surpriză pregătită. La o vizită vei anunța o promoție cu puncte de recompensă, iar la următoarea vei prezenta noutățile noastre, lăsând un produs exemplar la client. Tu vei decide ce discount va primi fiecare client și, bineînțeles, tu vei fi cel care le va oferi cadourile de marketing ale companiei, pe care le poți găsi și în magazinul nostru online.

Și beneficiile nu se opresc la locul de muncă...

În fiecare an organizăm o excursie de companie, iar anul acesta, de exemplu, am petrecut 4 zile pe Coasta de Azur. De Crăciun, îți vom oferi un cadou generos într-o atmosferă festivă, în cadrul unei petreceri de sfârșit de an. La finalul anului, poți petrece aproximativ 2 săptămâni acasă, alături de cei dragi, deoarece în acea perioadă închidem porțile companiei. Regenerarea este importantă și pe parcursul anului, așa că nu vom interveni în modul în care îți folosești vacanța.

Ei bine, acum crezi și tu că alături de noi îți poți schimba viața?!

Nu mai visa doar la asta, fă primul pas acum! 

  1. Completează formularul nostru scurt, pt. a aplica!
  2. Răspunde la câteva întrebări pentru a ne cunoaște mai bine!
  3. Dacă ne-ai stârnit interesul, vom programa un apel telefonic de aproximativ 15-20 de minute la o oră prestabilită din timp.
  4. Dacă atât în scris, cât și telefonic ne vei convinge că merită să ne întâlnim, te așteptăm pentru un interviu personal, unde vei avea ocazia să cunoști și câțiva dintre colegii noștri pasionați de șuruburi.

Aplică acum și vei primi un răspuns în maximum 5 zile lucrătoare!